Biserica celor Aleşi

Ce se înțelege prin „cer” în contextul cărții Facerea? Această noțiune poate să aibă mai mult decât un singur înțeles și este important de văzut în ce măsură aceste înțelesuri sunt compatibile cu alte texte biblice și în primul rând cu toate textele din cartea Facerea. În prima carte a Bibliei, cerul, fără de care nici un fel de creație în spațiu cosmic nu ar fi fost posibilă, ar fi fost creat numai în ziua a doua, dar cu toate acestea aceeași Biblie ne spune că Pământul și cerul ar fi fost create încă din prima zi de creație. Creația în prima zi a cerului, înțeles ca loc ocupat de corpurile cerești, ar fi fost imposibilă, din cauza lipsei de spațiu adecvat, deoarece, în conformitate cu Biblia, spațiul era ocupat de ape. Această situație nu are nimic a face cu miracolele, ci mai degrabă cu lipsa de consecvență a relatărilor cu caracter mitologic. A crea cerul, înainte de a crea cerul, așa cum ne spune cartea Facerea că s-ar fi întâmplat, nu este o acțiune supranaturală, este o situație absurdă. Aceasta este de asemenea o contradicție evidentă care arată incompatibilitatea dintre descrierea creației universului, cuprinsă de cartea Facerea, și realitate.

„1. La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. 2. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor. 3. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină. 4. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric. 5. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi.” (Facerea 1; 1-5)

„6. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!” Şi a fost aşa. 7. A făcut Dumnezeu tăria şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei. 8. Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua.” (Facerea 1; 6-8)

Oricine poate să compare cele două texte. Nu este nimic în ele, altceva decât este scris. Avem în prima zi cerul, prin care se înțelege, atmosfera Pământului, spațiul cosmic și Împărăția lui Dumnezeu cu toate că numai în ziua a doua ar fi fost creat spațiul pentru cer. Dacă aceasta nu este o contradicție atunci ce este? O astfel de absurditate nu putea să fie inspirată de Dumnezeu. Dacă ar fi inspirat Dumnezeu așa ceva, înseamnă că unele lucruri inspirate de El nu sunt adevărate. Avem de ales între două variante. În prima, lucrurile absurde și contradicțiile nu sunt inspirate de Dumnezeu, deci Biblia nu este cuvântul Lui, în toate textele ei. În a doua, Dumnezeu a inspirat lucruri absurde și contradicții pentru a induce în eroare umanitatea. Care dintre cele două variante este cea corectă? Eu cred că este mult mai realist să credem că multe texte biblice sunt rezultatul imaginației omenești decât să credem că Dumnezeu a mințit în mod deliberat omenirea.
La început, nici un fel de cer nu putea să fie creat, fără a exista spațiul pe care îl ocupă cerul. Prin urmare, cartea Facerea prezintă lucrurile greșit. Sub ape, cerul nu este ceea ce se înțelege prin acesta. Ce fel de cer se putea crea sub apele oceanului primordial? Imaginea generată de cartea Facerea, în legătură cu începutul, este haosul inițial, apele care ar fi acoperit totul, Pământul și locul pentru cer. 

Chiar dacă s-ar înțelege că primul verset al Bibliei este o prezentare generală a ceea ce a creat Dumnezeu, adică cerul și pământul, și apoi ni se prezintă o descriere în detaliu a celor create, totuși nu putem să evităm existența unei contradicții. Primul verset ne spune că la început Dumnezeu a creat cerul și Pământul. Aceasta ar fi trebuit să fie ordinea logică a lucrurilor. Cum putea să fie creat Pământul fără spațiul cosmic în care să existe? Este evident că fără spațiul cosmic, adică fără cer, Pământul nu ar fi avut un loc unde să existe.  Următoarele versete ne spun însă că la început Dumnezeu ar fi creat mai întâi Pământul și apoi cerul. Pământul ar fi existat încă din prima zi dar cerul numai din ziua a doua. Până să facă cerul, Dumnezeu ar fi făcut Pământul și lumina, deci cerul nu a existat încă de la început. Primul verset al Bibliei care ne spune că la început Dumnezeu a creat cerul și Pământul este imediat contrazis de următoarele versete.

Potopul lui Noe ar fi fost ca o repetiție, pe o scară mai mică, a Potopului inițial, haosul reprezentat de apele, care ar fi acoperit Pământul. Sensul mitologic al celui de al doilea Potop ar fi acela că, atunci când Dumnezeu s-a supărat pe creația Sa, El a returnat Pământul la haosul inițial din care a pornit întreaga creație. Desigur, acestea nu sunt fapte reale, ci doar imaginație mitologică.
 
 Majoritatea comentatorilor biblici înțeleg pluralul ceruri, folosit în majoritatea traducerilor Bibliei, ale cărții Facerea, ca având următoarele sensuri:

„Contrar credinței populare din Biserica contemporană, în acord cu Scripturile există nu unul, dar trei ceruri în univers create de Dumnezeu la început. (CP Facerea 1; 1). De notat că ceruri este folosit ca plural în loc de singularul cer (cu excepția KJV Bible, unde este înregistrat cu forma singulară cer, cu toate că în Textus Receptus Mss din care KJV Bible este tradus se folosește tot pluralul). Primul cer este cerul atmosferic. Aceasta este atmosfera care înconjoară suprafața Pământului – locul unde se găsesc norii (CP Facerea 1: 6-8; Psa 77: 17-18; 104: 1-3, 13). Al doilea cer este vasta întindere a spațiului cosmic deasupra atmosferei pământului unde sunt localizate soarele, luna și stelele – Firmamentul (CP Facerea 1: 14-17; 15: 5; 22: 17; Psa 19:1; 150:1; Isa 13:13). Al treilea cer, sau cerul cerurilor, este locul de reședință a lui Dumnezeu – Paradisul – unde Isus (Iisus) stă la dreapta lui Dumnezeu pe tronul din cer (CP De 10: 14; 26: 15 (A); 1Regi 8:27, 30, 39, 43, 49, 22: 19; 2Chr 6: 18; 18: 18; Ne : 6; Psa 80: 14; Isa 14: 12-14; ; 40: 22; 66: 1; Eze 1: 22-26; Amos 9: 6; Mt 5: 34; 6: 9; 7:21; Lu 23: 43; Evrei 4: 14-16; Apo 2: 7; 3: 21; 4: 1-11):” (ref. 19)  

În traducerea Ortodoxă a Bibliei este folosit singularul, cerul, iar în traducerea Cornilescu este folosit pluralul, cerurile. În traducerile din limba engleză se folosește mai ales pluralul cerurile, în afară de traducerea King James. Eu cred că traducerile în care se folosește singularul sunt la fel de defavorabile pentru coerența Bibliei ca și cele în care se folosește pluralul. De ce? Pentru că nici cerul și nici cerurile nu puteau fi create de Dumnezeu înaintea spațiului pentru cer, sau pentru ceruri, care, conform cărții Facerea, ar fi fost creat doar în ziua a doua.

Ce înseamnă pluralul cerurile? Primul cer este atmosfera Pământului. Al doilea cer este spațiul cosmic deasupra atmosferei Pământului și al treilea cer este locul de reședință a lui Dumnezeu – Paradisul. Nu există nici o șansă ca ele să fi putut exista înainte de a doua zi a creației, deci prima linie din Biblie, care ne spune că la început Dumnezeu a creat cerul, sau cerurile, și Pământul este greșită. Dacă prima linie a Bibliei este greșită, cum poate să fie restul? Există multe alte contradicții și inadvertențe în Biblie. 

John Wesley, un lider religios important din vremea sa, înțelegea cerurile, în înțelesul biblic, ca fiind cosmosul, inclusiv toate corpurile cerești. Wesley, un evident apărător al exactității Biblei, susținea implicit că toate corpurile cerești ar fi fost create înainte de a exista spațiul pentru cer, sau ceruri. Cu toate acestea, cartea Facerea, plasează crearea soarelui, a lunii și a stelelor în cea de a patra zi. Cu alte cuvinte, nici un fel de corpuri cerești nu puteau să fie create înainte de creația spațiului pentru cer și deci Wesley, în zelul său de apărător al Bibliei, a negat evidența.

Aici apare o problemă care a grevat omenirea de a lungul mileniilor. Mulți comentatori creștini au fost fie orbiți de credința lor și nu au sesizat aspecte evidente de incoerență din Biblie, fie s-au bazat pe principiul greșit că Biblia nu are cum să greșească. De ce nu putea Biblia să greșească? Pentru că ea ar fi fost inspirată de Dumnezeu. S-a pus căruța înaintea cailor, după cum se spune. În loc să se analizeze dacă Biblia putea să fie inspirată de Dumnezeu, având în vedere numărul mare de erori pe care le conține, s-a procedat invers, s-a pornit de la premisa că Biblia nu poate să greșească, dacă este inspirată de Dumnezeu. Calea adevărată, însă, este aceea de a aprecia sursa Bibliei după conținutul ei și nicidecum a judeca orice conținut al ei după premisa greșită că ea ar fi fost inspirată de Dumnezeu. Premisa de la care pleacă Biblia este una profund eronată și lucrul acesta se poate dovedi din analiza textelor ei. 

  Notele lui Wesley în legătură cu cartea Facerea 1; 1, conțin textul următor: 

„1: 1 Observația 1. Efectul produs, cerul și pământul – adică, cosmosul, incluzând întregul cadru și componența universului. Dar aceasta este doar partea vizibilă a creației despre care Moise a scris. Dar chiar și în aceasta sunt secrete care nu pot fi imaginate și nici relatate. Dar din ceea ce vedem din cer și din pământ, putem să prezumăm puterea eternă și conducerea marelui Creator. Și având în vedere, crearea noastră și locul nostru, ca oameni, să ne ocupăm de datoria noastră, ca și Creștini, care este aceea de a privi către cer și a simți pământul sub picioare.

Observația 2. Autorul și cauza acestei mari lucrări, Dumnezeu. Cuvântul în limba ebraică este Elohim, care (1) pare să însemne Dumnezeu al convenției, fiind derivat dintr-un cuvânt care înseamnă a jura. (2) Pluralitatea de persoane în Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Numele la plural a lui Dumnezeu în limba ebraică, care vorbește despre el ca fiind mai mulți, cu toate că el este unul singur, a fost pentru neamuri un miros al morții către moarte, întărindu-i în idolatria lor; dar pentru noi este un miros de viață către viață, confirmând credința noastră în doctrina Trinității, și cu toate că Vechiul Testament se referă la ea în mod neclar, este clar revelată în Noul Testament. 
 
 Observația 3. Modul în care această lucrare a fost efectuată; Dumnezeu a creat, adică, a făcut din nimic. Nu a existat nici un fel de materie pre-existentă din care a fost produs cosmosul. Peștii și păsările au fost cu adevărat produși din apă, și animalele și omul din pământ, dar pământul și apele au fost făcute din nimic. 
 
 Observația 4. Când a fost această lucrare produsă; La început – adică, la începutul timpului. Timpul a început cu producerea acestor lucruri care sunt măsurate de timp. Înainte de începerea timpului nu exista nimic decât Ființa infinită care locuiește eternitatea. Dacă întrebăm de ce Dumnezeu nu a creat cosmosul mai repede, nu facem decât să ne întunecăm gândurile cu cuvinte fără cunoaștere; căci cum ar putea fi mai devreme sau mai târziu în eternitate?” (ref. 20)
 
 Am reprodus acest citat, destul de cuprinzător, din opera lui John Wesley, deoarece este simptomatic în ceea ce privește o anumită atitudine în legătură cu înțelegerea cărții Facerea. Dacă cartea Facerea ar fi rezultatul inspirației divine ar fi impecabilă în toate detaliile sale, dar în loc de aceasta este o descriere contradictorie a creației. Este cartea în care foarte multe detalii nu se armonizează unul cu celălalt.
 
 Ce ne spune Wesley în textele sale? Noi suntem ființe umane, și pentru acest motiv nu trebuie să punem nici un fel de întrebări dificile, trebuie doar să credem. Dar oare asta înseamnă că trebuie să credem orice absurditate, doar pentru că numele lui Dumnezeu este atașat de ea? Frumusețea lui Dumnezeu și caracterul Său se văd în ordinea extraordinară a universului, dar nu și în povestirile absurde despre creație prezente în cartea Facerea.
 
 Ce înseamnă cerul în cartea Facerea capitolul 1? John Wesley nu a încercat să explice acest lucru, a trecut peste aspectele cu adevărat esențiale ca și cum nu ar fi observat nici o contradicție. Wesley a preferat să înlocuiască explicațiile necesare cerute de textele biblice cu o învățătură moralizatoare despre rolul secundar al cunoașterii în relația cu Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu dorea să fie cunoscut, de ce a mai trimis El revelații oamenilor? Dacă, însă, Dumnezeu dorește să se facă cunoscut oamenilor în mod real, de ce avem astfel de absurdități în Biblie? Este posibil ca Dumnezeu să nu fi revelat nimic oamenilor despre crearea universului și a omenirii, urmând ca aceștia să descopere singuri adevărul, studiind natura? În realitate, acesta pare mai degrabă să fie adevărul.
 
 Dumnezeu, așa cum ne spune apostolul Pavel, a revelat caracterul Său și atributele Sale în natură, dar toate acestea sunt contrazise de cartea Facerea. Natura este o realizare extraordinară a lui Dumnezeu, dar relatările biblice din cartea facerea pur și simplu nu au cum să fie adevărate, tocmai pentru că ele contrazic natura creată de El.  
 
 În același timp, autorii și editorii Bibliei au considerat povestirile despre creație o parte necesară a oricărei scrieri religioase. Aproape toate religiile conțin crearea lumii, începuturile universului, și în unele cazuri, sfârșitul creației. Cum putea o religie importantă, cum este tradiția ebraică, să nu conțină și crearea universului? Ar fi fost foarte greu de construit o religie credibilă fără fundația dată de narațiunile privitoare la creație. În concordanță cu această logică, avem în Biblie narațiuni cu privire la creația universului care sunt contradictorii și lipsite de sens și care sunt considerate a fi inspirate de Dumnezeu, dar care sunt doar o creație umană.
 
 Dacă cineva consideră despre cartea Facerea că este prea originală pentru a putea fi considerată o creație umană, eu îi răspund că este prea naivă și contradictorie pentru a fi divină. Imaginația umană nu este prea săracă pentru a fi capabilă să inventeze povestiri ca cele din cartea Facerea.
 
 Descrierea creației universului și a umanității din cartea Facerea trebuie văzută în contextul extins al religiilor lumii. Este o explicație mitologică a existenței universului. Aceste descrieri ale creației au fost cerute de natura umană curioasă și de nevoia de a stabili un sistem de credințe religioase și ele nu au fost trimise de Dumnezeu din cer.
 
 Câteva lucruri ar trebui să fie spuse și despre Paradisul lui Dumnezeu și creația sa. În conformitate cu cartea Facerea, Dumnezeu a creat mai întâi cerurile și Pământul, deci El și-ar fi creat prima dată Împărăția Lui. Pentru ca Dumnezeu să existe El avea nevoie de propriul Său spațiu și acel spațiu trebuia să fie de asemenea etern, necreat, deoarece El nu putea să își creeze propriul Său spațiu fiind situat în afara spațiului. Nu există nimic în afara spațiului care să aibă o existență fizică, obiectivă, și situarea lui Dumnezeu în afara spațiului și timpului, de către unii comentatori biblici, înseamnă de fapt anihilarea posibilității existenței Lui. Dacă admitem că Dumnezeu este etern, atunci, în mod necesar, trebuie să acceptăm că și spațiul în care există El este de asemenea etern. Prin urmare, Dumnezeu nu putea crea universul din nimic, deoarece cel puțin spațiu ar fi trebuit să fie etern, la fel ca și El. Ipoteza existenței lui Dumnezeu deasupra oricărui spațiu și timp este o absurditate.

Ce a fost înainte de crearea Paradisului de către Dumnezeu? A fost El fără o Împărăție? A fost un timp în care Dumnezeu a fost singur, fără Paradis? Idea creației Paradisului, ca un tărâm spiritual, la început, ne duce la o concluzie absurdă. Dumnezeu nu ar fi avut întotdeauna spațiul Său sau Împărăția Sa. Ar fi fost un timp, când Dumnezeu nu avea o creație, deci nu era Creator, prin urmare spațiul așa cum îl știm nu ar fi existat. Cu toate acestea, dacă Dumnezeu este o Realitate infinită ne-am aștepta ca El să fi avut totdeauna spațiul Său sau chiar Împărăția Sa. Este greu de acceptat că Dumnezeu, o Persoană eternă, Atotputernică, Atotștiutoare și Atotprezentă a fost singur, fără nici o Împărăție, o perioadă de timp fără limita unui început, și că acum aproximativ 6000 de ani s-a hotărât să își creeze Împărăția Sa. Cartea Facerea ne spune că există un început al creației și că Împărăția lui Dumnezeu este cuprinsă în acel început și că de asemenea și planeta noastră a fost creată la început.
 
 În realitate, Biblia ne prezintă un Dumnezeu evolutiv și nu unul static. Un Dumnezeu potențial, adică având capacitatea de a deveni Creator, care își pune în practică acest potențial la un moment dat realizând creația Sa. La început Dumnezeu a fost singur, fără nici o creație. Apoi Dumnezeu a început să creeze, inclusiv Paradisul din propriul Său potențial de Creator. Deci, dacă  vrem să ne întrebăm cine este Dumnezeu trebuie să ne punem întrebarea ce putea să fie acest potențial pentru creație, care încă nu crease nimic, și ce a așteptat acest potențial, ca să înceapă să creeze. Să nu uităm însă, că atunci când dogmele și doctrinele religioase vorbesc de Dumnezeu, ele se referă la o Persoană și în cazul Creștinismului la trei Persoane nu la un potențial energetic sau de altă natură, care nu avea propria conștiință și personalitate. De aceea, afirmația existenței unei Persoane sau a trei Persoane, constituind un singur Dumnezeu, într-o veșnicie de singurătate, având calitatea de Creator, dar fără să creeze nimic mi se pare o doctrină cel puțin ciudată. Pentru a fi un Creator veșnic, ar fi fost nevoie ca și creația lui Dumnezeu să fie tot veșnică. Concluzia este că Dumnezeu nu a fost totdeauna Creator și că a ales un moment în care s-a hotărât să înceapă să creeze un univers, ne având nici o experiență anterioară în acest sens.
 
 Ce facem, însă, cu Fiul lui Dumnezeu, unde îl plasăm pe Hristos, în perioada în care Tatăl era doar un potențial Creator? Oare Fiul lui Dumnezeu era și El doar o Realitate potențială? Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu a așteptat o veșnicie înainte să înceapă să creeze? Se putea irosi folosirea Cuvântului pentru o veșnicie? Învățătura despre Cuvântul lui Dumnezeu, care era chiar El Dumnezeu, dar care a așteptat fără să creeze, deci fără o Împărăție, o veșnicie, înainte de crearea universului nostru, chiar mai mult, care a existat deasupra spațiului și timpului, adică fără să aibă un loc, un spațiu, a Lui este inacceptabilă și totuși este doctrina care se desprinde din Biblie. (Ioan 1; 1-2)
 
 Originea existenței per se este atât de misterioasă și ridică atât de multe probleme ontologice încât rezolvarea dată de dogmele și doctrinele creștine pare una de a dreptul naivă. Nimeni nu știe de ce există tot ceea ce există și de ce în locul existenței nu s-a instalat nonexistența absolută. Aceasta este o întrebare filozofică profundă care a fost formulată sub forma: de ce există „ceva” în loc de „nimic”? Soluția dată de religie nu este lipsită de nenumărate contradicții și semne de întrebare nerezolvate. Dacă există un Dumnezeu, format din trei Persoane diferite, cum au apărut aceste persoane din absolut nimic? Răspunsul religiei este că aceste Persoane sunt veșnice, dar este un răspuns fără nici o valoare epistemologică, atâta vreme cât nimeni nu poate să conceapă noțiunea de veșnicie. Existența lui Dumnezeu reprezintă o negare a legii cauzalității, deoarece, dacă Dumnezeu este veșnic, înseamnă că El există dintotdeauna, dar fără să fie cauzat de nimic. Cum poate să existe ceva ce nu are nici o cauză? Aceasta este o întrebare la care nici un filozof, nici un teolog sau om de știință nu poate să dea un răspuns realist. Cum pot să afirm acest lucru? Răspunsurile acelora care susțin că tot ce există a apărut din absolut nimic, necauzat de nimic, nu sunt răspunsuri autentice, deoarece nimic nu poate să apară, în mod spontan, din absolut nimic. 
 
Prima carte a Bibliei ne spune că există un început al creației și dacă ar fi așa și Paradisul ar fi inclus în acel început. Concluzia necesară este că Dumnezeu nu a fost întotdeauna Creator, El a fost pentru o perioadă, doar un potențial Creator.  Dumnezeu nu a fost dintotdeauna Cel care este astăzi, căci fără creația Sa, fără spațiu și fără timp, El nu a fost Dumnezeul actual. Această observație rațională contrazice ideea de actualitate veșnică, de imobilitate a naturii lui Dumnezeu, pe care o susțin dogmele și doctrinele creștine, în baza scrierilor biblice. Ele spun, o dată cu epistola lui Iacov că la Dumnezeu nu există nici schimbare și nici urmă de mutare. (Iacov 1; 17) În realitate Dumnezeu nu poate să fie altfel decât o Realitate în evoluție, o Conștiință universală care asimilează tot timpul tot ceea ce se întâmplă în existența per se.  
 
 Pe de altă parte, cineva poate întreba despre relația dintre Dumnezeu și spațiu în general. Cum putea Paradisul, care ar fi fost creat la început, să fie doar un spațiu limitat, dacă Dumnezeu este o Realitate infinită? Dacă Dumnezeu este infinit, nu se află El pretutindeni, și nu a avut totdeauna o extensie infinită? Dumnezeu nu poate fi imaginat într-un spațiu limitat, deoarece nu poate fi altfel decât infinit și din punct de vedere spațial, dacă El este o Realitate universală și nu doar o altă civilizație mai dezvoltată decât omenirea. În același timp, Dumnezeu nu ar fi putut să fie limitat de inexistența spațiului universului. Doctrina creștină care susține că Dumnezeu este infinit și se află deasupra sau în afara spațiului și chiar deasupra și în afara existenței este o absurditate. Dacă Dumnezeu este în afara spațiului, timpului și a existenței înseamnă că pur și simplu El nu există. Doctrina la care am făcut referire este absurdă pentru că afirmă că Dumnezeu există, în afara spațiului și timpului, și că se află în afara existenței, dar ceea ce se află în afara existenței, evident, nu există. O astfel de doctrină absurdă a fost necesară pentru a justifica modul în care Dumnezeu ar fi putut crea tot ce există, fără ca El să facă parte din această existență. Dacă ar fi admis că Dumnezeu face și El parte din tot ceea ce există, atunci El nu ar fi putut crea existența per se din interiorul ei. Dacă în raport cu universul cunoscut în parte de oameni existența per se cuprinde un număr necunoscut de universuri, atunci înseamnă că nimeni nu ar fi putut crea aceste universuri dacă ar fi făcut parte din ele.
 
Existența cosmosului nostru nu trebuie confundată cu existența per se, adică cu tot ceea ce există din totdeauna, de exemplu, dinaintea Big bangului. Existența per se nu se limitează la existența cosmosului, căci se poate presupune, că pe lângă universul nostru există multe alte universuri și aceasta este o perspectivă pe care o deschide știința modernă. De aceea, adevărata relație fundamentală se stabilește între Dumnezeu și întreaga existență, nu doar între El și universul din care face parte și omenirea. Din această perspectivă, putem să constatăm că Biblia nu ne oferă nici un fel de revelație cu privire la originea universului și a omenirii și nici nu are cum să o facă dacă ea conține, sub acest aspect, doar o colecție de mituri despre creație, care reflectă cunoștințele oamenilor de acum câteva mii de ani.  
 
 Singura locație pentru existența lui Dumnezeu, pe care o indică cartea Facerea, care nu este un spațiu prea generos, și care cel mai probabil nu este nici potrivit, este „deasupra apelor”. Apele nu puteau avea o parte de suprafață dacă cerul încă nu fusese încă creat. Să nu uităm că, în conformitate cu cartea Facerea, cerul a fost creat doar în ziua a doua. Aceasta este o altă contradicție a Bibliei, deoarece, pentru ca apele oceanelor sau mărilor să poată avea o suprafață pe deasupra căreia să se poarte Duhul lui Dumnezeu, existența spațiului ceresc ar fi fost absolut necesară, încă din prima zi. Din această cauză, această descriere biblică nu poate să fie adevărată. Să comparăm două texte biblice între ele: 

„1. La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. 2. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.” (Facerea 1; 1-2)

„6. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!" Şi a fost aşa. 7. A făcut Dumnezeu tăria şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei. 8. Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua.” (Facerea 1; 6-8)

Întreaga povestire este absurdă, de la început și până la sfârșit. Este evident că fără existența cerului fizic, adică a atmosferei cerești și a spațiului cosmic nu putea fi vorba ca Duhul lui Dumnezeu să se poarte pe deasupra apelor. Problema este că cerul fizic a fost creat după ce cartea Facerea ne spune că Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor. Și această contradicție a Bibliei, pe lângă toate celelalte, descalifică această carte de la pretenția de a fi inspirată de către Dumnezeu.
 
 Relația dintre cele două texte biblice citate este aceea că pentru ca primul dintre ele să fie posibil conținutul celui de al doilea text trebuia se fi întâmplat deja. De fapt, în cartea Facerea, de multe ori, ordinea este inversată și acest lucru invalidează orice narațiune care își propune să descrie realitatea. Conform Bibliei, mai întâi a fost creat cerul fără spațiu pentru cer, apoi a fost creată lumina în absența cerului și a soarelui. Povestirile despre creație din Biblie sunt incredibile pentru că sunt absurde.
 
 Dacă cerul a fost creat doar în ziua a doua, când au fost creați îngerii? Biblia nu ne spune acest lucru, dar este limpede că Paradisul nu putea să fie creat decât după ziua a doua. Ori a fost creat cerul și Pământul la început ori cerul a fost creat în ziua a doua, ambele versiuni nu funcționează împreună. Câte versete sunt la începutul Bibliei tot atâtea sunt și contradicțiile.
 
 Dacă cerul înțeles ca Împărăția lui Dumnezeu este o lume de ființe speciale, care este consistența lor? Sunt făcute ele din lumină? Un răspuns pozitiv ar fi cel mai de așteptat. Cum se face că la început lumina încă nu fusese creată și Pământul era în întuneric, dar îngerii au fost făcuți din lumină? Ar fi fost posibil să existe Paradisul înainte să existe lumina? A creat Dumnezeu lumina de două ori, o dată pentru cer și a doua oară pentru Pământ? A existat o lumină cerească înainte de crearea luminii care a înlocuit lumina soarelui până în ziua a patra a creației? Povestirile din cartea Facerea nu spun nimic despre o lumină cerească. Impresia pe care o lasă textul este acea că lumina creată în prima zi a creației a fost prima lumină din univers și ea ar fi fost creată înainte de creația cerului în ziua a doua.
 
 Dacă Dumnezeu locuiește într-o lumină de care nimeni nu se poate apropia, după cum ne spune Biblia, înseamnă că El a fost întotdeauna înconjurat de lumină. Dacă așa stau lucrurile, dat fiind că Dumnezeu este etern, înseamnă că și lumina care îl înconjoară este de asemenea eternă. Prin urmare, lumina, în sine, nu a fost creată, așa cum spune cartea Facerea, ci ea există dintotdeauna, la fel cum există și Dumnezeu. Se exclude ipoteza că a existat un timp în care Dumnezeu ar fi stat în întuneric. Ce ar fi fost creat în prima zi ar fi fost un fel de soare artificial care să lumineze Pământul, din ziua întâi și până în ziua a patra, dar nu se întrevede nici un motiv pentru care Dumnezeu ar fi creat așa ceva, în loc să creeze încă de la început soarele, pe care îl știm, care să despartă ziua de noapte. În orice caz, fie soarele artificial, fie lumina artificială nu putea să funcționeze în ziua întâi, deoarece întregul univers se afla sub ape. 
 
 Știm din cartea lui Iov, capitolul 38, versetele 4-7, că întâi a fost creat cerul, inclusiv Paradisul, și numai după aceea a fost creat Pământul.

„4. Unde erai tu, când am întemeiat pământul? Spune-Mi, dacă ştii să spui. 5. Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat? 6. În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului, 7. Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau?” (Cartea lui Iov 38; 4-7)

Dacă îngerii lui Dumnezeu îl sărbătoreau pe El pentru crearea Pământului, aceasta înseamnă că îngerii au existat înainte de crearea luminii, care a fost realizată numai după crearea Pământului, în conformitate cu cartea Facerea. Îngerii care sunt ființe de lumină creați înainte de crearea luminii reprezintă o altă anomalie biblică.

   Biblia este foarte confuză în legătură cu ceea ce a fost creat la începutul creației. Unele referințe biblice vorbesc despre haos și întuneric și altele despre Dumnezeu care locuiește în lumină. Ordinea creației este inversată și găsim, în cartea Facerea, crearea cerului și a Pământului înainte de crearea spațiului pentru cer chiar dacă cel din urmă era necesar cu prioritate. Găsim de asemenea crearea luminii zilei fără cer și fără sursa de la care provine în mod natural, adică fără soare.